Simona Bucura Oprescu vine cu soluția pentru pensiile persoanelor cu handicap. Ce va face Ministerul Muncii

Simona Bucura Oprescu vine cu soluția pentru pensiile persoanelor cu handicap. Ce va face Ministerul Muncii
Simona Bucura Oprescu vine cu soluția pentru pensiile persoanelor cu handicap
Publicat: 30/09/2024, 14:14

Pensiile persoanelor cu handicap vor creşte cu un indice de solidaritate, iar această propunere va fi înaintată Guvernului până la jumătatea lunii noiembrie, a anunțat luni, în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Tulcea, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu.

Ea a menţionat că această soluţie respectă principiul solidarităţii.

Bucura Oprescu: „Soluţia, pe principiul solidarităţii”

„Dacă legea are ca fundament contributivitatea, iar dânşii au stagii de cotizare adecvate în gradul de handicap în care se află, 10-15 ani, o treime din stagiul complet de cotizare, soluţia pe care am găsit-o împreună este pe principiul solidarităţii”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.

Ce presupune asta?

„Modificarea şi completarea Legii nr. 448 din 2006 cu privire la protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap astfel încât, de la cuantumul rămas în plată, să venim cu un indice de solidaritate, iar dânşii să beneficieze în continuare de indexarea veniturilor.

Sarcina pe care am primit-o de la domnul premier Marcel Ciolacu este ca până la 15 noiembrie soluţia legislativă să fie închisă, astfel încât în 2025 adecvarea veniturilor dânşilor prin creşterea acestora să continue” – Simona Bucura Oprescu

Ministrul Muncii a mai spus că acest coeficient de solidaritate va completa creşterea procentuală de anul viitor, având ca bază cuantumul în plată.

„Celor care sunt pensionabili şi vor ieşi la pensie pe noua lege li se vor completa veniturile prin punctele de sprijin care vor constitui puncte suplimentare doar pentru persoanele încadrate în grad de handicap. Pentru stăruinţa şi demnitatea acestor persoane vom veni cu aceste puncte suplimentare, puncte de sprijin, astfel încât veniturile acestora să fie adecvate”, a conchis ministrul Muncii.

Ministrul Simona Bucura Oprescu s-a întâlnit, luni, la Tulcea, cu reprezentanţii pensionarilor din judeţ şi apoi a vizitat instituţii din subordinea Ministerului Muncii.

CITEȘTE ȘI:

Ce răspuns au primit unii vasluieni care s-au PLÂNS că au rămas fără banii de pe cardurile de alimente. Nu se așteptau la asta!

Aceștia sunt pensionarii din România cărora li se vor MĂRI pensiile din nou. Documentul este la Guvern

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bombe de o tonă. Cum a acționat Israelul pentru a-l elimina pe Hassan Nasrallah, care...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele...
Partea nevăzută a vieții unor români din Suedia. „A început să arunce obiecte după noi...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
O familie refuză să-și vândă casa și terenul pentru 40 milioane $. Încet-încet, proprietatea lor...
VIDEO. Scandal uriaș la metrou, provocat de un bărbat care își agresa iubita. Oamenii care...
Cod galben de ninsori în România după ciclonul Ashley! Zonele unde lapovița și vântul puternic...
Românii care primesc 650 de lei în plus la pensie, de la 1 octombrie 2024....
Cum s-a transformat ciclonul aducător de potop în doar un episod de toamnă cu ploi...
Româncă de 42 de ani ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia...
„Ai lăsat o durere fără margini...”. El este Octavian, tânărul în vârstă de doar 18...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Duba cu care Dacia ar putea cuceri Europa. Cum arată creația unui român? - GALERIE...
Putin nu face niciun pas înapoi: toate obiectivele vor fi atinse în Ucraina
ULUITOR: Cu ce este acoperită suprafața planetei Marte?
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia poate șterge Ucraina de pe harta planetei. A semnat...
Veste colosală Traian Băsescu. Fratele său l-a anunțat chiar acum
Insula Iubirii, sezonul 8. Detaliul care i-a făcut pe fani să creadă că Andrei și...
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Ce declarații a făcut Ștefan Stan despre fosta lui soție. Cum va proceda atunci când...
„Mama e mereu plecată din țară” Fiul Lui Andrei Aradits, Eric, confesiuni dureroase despre divorțul...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Astronomii au aflat de ce sute de stele au dispărut în ultimii ani